Enzo Montano - Vara - Estate

David Hockney - Senza titolo

Enzo Montano, „Vara - Estate”

Încă aici

cu faţa înaintea mării 

într-un pustiu fierbinte, tăcut 

respirând rozmarin și sare  

și mentă și busuioc și mirt.

Încă aici

cu fața spre Răsărit 

îmbrățișat de soarele zilei fierbinți

în dimineața de august obișnuita 

închipuindu-mi roşul muşcatelor

în jardinierele de pe balcoane

Încă aici 

cu fața înspre Zenit

cu licăriri de soare sub pleoape 

cu - în juru-mi - fluturânde neclare umbre roșii.

Cu pâlpâitoare reverberații în minte 

fărâme de rămășițe de amintiri.

Încă aici 

în fața unui soare

mov la acel apus  

pe care eu nu-l zăresc 

închipuindu-mi umbra până spre zare 

să mă îmbăt cu vin și cu soare 

și cu miresmele pe care nu le simt.

Încă aici 

în apropierea nopții fierbinți 

după ziua trăită de la fereastră

să ridic un pahar de vin roș 

să-i simt dulceața în tot corpul

să mă îmbăt cu Scirocco-n aromele de scorțișoară.

Încă aici 

în fața verii trecute

să o salut cu cea mai caldă îmbrățișare

încă o dată pânzele-mi să le ridic și să plec

spre alte zări neștiute, și-n depărtare 

să mai încerc un dans la hotaru-între cer și mare

mai înainte de-a ști ce m-așteaptă într-o altă zare.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Ancora qui

di faccia al mare

in questo deserto rovente e silenzioso

a respirare rosmarino e sale

mirto basilico e menta.

Ancora qui

di faccia all’Est

abbracciato dal solito sole già rovente 

in un invisibile mattino d’agosto

immaginando il rosso dei gerani

nelle fioriere sui balconi.

Ancora qui

di faccia allo Zenit

con barbagli di sole dentro le palpebre

e ombre rosse indefinite che ruotano d’intorno.

Riverberi baluginanti penetrano la mente

sconquassano rimasugli di ricordi.

Ancora qui

di faccia a un sole 

che imporpora il tramonto che non vedo

a immaginare la mia ombra allungarsi fino all’orizzonte

a ubriacarmi di sole e vino 

e di  profumi che non sento.

Ancora qui

nell’imminenza della notte calda

dopo un giorno visto passare dalla finestra

a innalzare un calice rosso brindando ai mille brindisi non fatti

a sentire la dolcezza del vino dentro tutto il corpo

a inebriarmi di sorsi dello Scirocco profumato di cannella.

Ancora qui

di faccia all’ultima estate 

per salutarla nell’abbraccio più caldo

per issare le mie vele ancora una volta e andare via

per cercare orizzonti più lontani di quelli che conosco

per tentare un’ultima danza sulla cerniera tra cielo e mare

prima di vedere quel che c’è in nell’altrove sconosciuto.