29 settembre 2022

Enzo Montano - Vara - Estate

David Hockney - Senza titolo
Enzo Montano, „Vara - Estate”

Încă aici
cu faţa înaintea mării 
într-un pustiu fierbinte, tăcut 
respirând rozmarin și sare  
și mentă și busuioc și mirt.

Încă aici
cu fața spre Răsărit 
îmbrățișat de soarele zilei fierbinți
în dimineața de august obișnuita 
închipuindu-mi roşul muşcatelor
în jardinierele de pe balcoane

Încă aici 
cu fața înspre Zenit
cu licăriri de soare sub pleoape 
cu - în juru-mi - fluturânde neclare umbre roșii.
Cu pâlpâitoare reverberații în minte 
fărâme de rămășițe de amintiri.

Încă aici 
în fața unui soare
mov la acel apus  
pe care eu nu-l zăresc 
închipuindu-mi umbra până spre zare 
să mă îmbăt cu vin și cu soare 
și cu miresmele pe care nu le simt.

Încă aici 
în apropierea nopții fierbinți 
după ziua trăită de la fereastră
să ridic un pahar de vin roș 
să-i simt dulceața în tot corpul
să mă îmbăt cu Scirocco-n aromele de scorțișoară.

Încă aici 
în fața verii trecute
să o salut cu cea mai caldă îmbrățișare
încă o dată pânzele-mi să le ridic și să plec
spre alte zări neștiute, și-n depărtare 
să mai încerc un dans la hotaru-între cer și mare
mai înainte de-a ști ce m-așteaptă într-o altă zare.
-traducere de Catalina Franco-
_____________________________

Ancora qui
di faccia al mare
in questo deserto rovente e silenzioso
a respirare rosmarino e sale
mirto basilico e menta.

Ancora qui
di faccia all’Est
abbracciato dal solito sole già rovente 
in un invisibile mattino d’agosto
immaginando il rosso dei gerani
nelle fioriere sui balconi.

Ancora qui
di faccia allo Zenit
con barbagli di sole dentro le palpebre
e ombre rosse indefinite che ruotano d’intorno.
Riverberi baluginanti penetrano la mente
sconquassano rimasugli di ricordi.

Ancora qui
di faccia a un sole 
che imporpora il tramonto che non vedo
a immaginare la mia ombra allungarsi fino all’orizzonte
a ubriacarmi di sole e vino 
e di  profumi che non sento.

Ancora qui
nell’imminenza della notte calda
dopo un giorno visto passare dalla finestra
a innalzare un calice rosso brindando ai mille brindisi non fatti
a sentire la dolcezza del vino dentro tutto il corpo
a inebriarmi di sorsi dello Scirocco profumato di cannella.

Ancora qui
di faccia all’ultima estate 
per salutarla nell’abbraccio più caldo
per issare le mie vele ancora una volta e andare via
per cercare orizzonti più lontani di quelli che conosco
per tentare un’ultima danza sulla cerniera tra cielo e mare
prima di vedere quel che c’è in nell’altrove sconosciuto.

Nessun commento:

Posta un commento