Aldo Balding - Dialogue
Enzo Montano, ”Bună ziua – Buongiorno”
Bună ziua, ziuă!
Ploioasă zi de noiembrie.
Mă uimești în timp ce-ți tragi faldurile
veșmântului tău sur de frig și de ploaie,
surâzi și plângi laolaltă, tremuri și cânți.
Bună ziua, noiembrie
în silueta umbrelor tale și-n chiparoși,
în lumina ruginie și în lenea ta,
în ceața și în undele tale,
văd tandra neiertătoarea-ți tristețe?
La o masă de cafea franțuzească,
într-un bar luminat de neon și cristal,
mi-amintesc și văd, prin clarobscurul norilor,
vise doruri nădejdi și îndoieli adunate
gravate de mâinile unei Zeițe acuma departe.
Noiembrie magic!
doar gândul la minunea aceea de floare
ție la nesfârșit recunoscător mă face.
Bună ziua, regina atâtor zile,
bună ziua, vis minunat!
Umbli prin meandrele obișnuințelor
unui prezent aspru în care eu nu mai sunt.
Îmi simți gândurile? Nu contează!
Voi continua să-ți păstrez zâmbetul,
Nu-l voi lăsa să treacă de ușa uitării.
Lumina palidei lune s-a dus
în nesfârșitul ținut al amintirilor
între legile și văile sufletului,
mari adânci nebănuite schimbări,
voi mai lovi cu călcâiul în pântecele
enigmaticului meu armăsar
la nesfârșit voi rătăci cavaler bizar
până la cea din urma a ta privire.
Mulțumesc, noiembrie!
Adio, petala mea tristă și minunată.
-traducere de Catalina Franco-
________________________
Buongiorno
Buongiorno giorno!
Giorno piovoso di novembre.
Mi sorprendi mentre strascichi le falde
della tua veste scura di freddo e pioggia,
sorridi e insieme piangi, rabbrividisci e canti.
Buongiorno novembre,
nelle tue silhouette di ombre e nei tuoi cipressi,
nella tua luce di rame e nella tua pigrizia,
nella tua nebbia e nelle tue onde,
vedono tenera ineluttabile tristezza?
A un tavolo stile caffè francese,
in un bar illuminato da neon riflessi e cristalli,
ricordo e osservo, tra i chiaroscuri delle nubi,
sogni desideri certezze e i dubbi sovrapposti
disegnati dalle mani di una Dea ora lontana.
Novembre meraviglioso!
la sola idea di quello stupendo fiore multicolore
rende la mia gratitudine, per te, sterminata.
Buongiorno mia regina di tanti giorni,
buongiorno meraviglioso sogno!
Vaghi nei labirinti delle abitudini
di un presente feroce dove non ci sono più.
Avverti il mio pensiero? Non importa!
Continuerò a custodire il tuo sorriso,
non permetterò che varchi l’uscio dell’oblio.
Cessato il chiarore della pallida luna
nelle lande sterminate dei ricordi
tra le leggi e gli anfratti dello spirito,
immensi mutevoli profondi misteriosi,
affonderò ancora i talloni nel ventre
del mio evanescente destriero
all’infinito vagherò solito cavaliere sgangherato
fino alla luce vitale di un tuo sguardo.
Grazie novembre!
Addio mio triste e meraviglioso petalo.
Bună ziua, ziuă!
Ploioasă zi de noiembrie.
Mă uimești în timp ce-ți tragi faldurile
veșmântului tău sur de frig și de ploaie,
surâzi și plângi laolaltă, tremuri și cânți.
Bună ziua, noiembrie
în silueta umbrelor tale și-n chiparoși,
în lumina ruginie și în lenea ta,
în ceața și în undele tale,
văd tandra neiertătoarea-ți tristețe?
La o masă de cafea franțuzească,
într-un bar luminat de neon și cristal,
mi-amintesc și văd, prin clarobscurul norilor,
vise doruri nădejdi și îndoieli adunate
gravate de mâinile unei Zeițe acuma departe.
Noiembrie magic!
doar gândul la minunea aceea de floare
ție la nesfârșit recunoscător mă face.
Bună ziua, regina atâtor zile,
bună ziua, vis minunat!
Umbli prin meandrele obișnuințelor
unui prezent aspru în care eu nu mai sunt.
Îmi simți gândurile? Nu contează!
Voi continua să-ți păstrez zâmbetul,
Nu-l voi lăsa să treacă de ușa uitării.
Lumina palidei lune s-a dus
în nesfârșitul ținut al amintirilor
între legile și văile sufletului,
mari adânci nebănuite schimbări,
voi mai lovi cu călcâiul în pântecele
enigmaticului meu armăsar
la nesfârșit voi rătăci cavaler bizar
până la cea din urma a ta privire.
Mulțumesc, noiembrie!
Adio, petala mea tristă și minunată.
-traducere de Catalina Franco-
________________________
Buongiorno
Buongiorno giorno!
Giorno piovoso di novembre.
Mi sorprendi mentre strascichi le falde
della tua veste scura di freddo e pioggia,
sorridi e insieme piangi, rabbrividisci e canti.
Buongiorno novembre,
nelle tue silhouette di ombre e nei tuoi cipressi,
nella tua luce di rame e nella tua pigrizia,
nella tua nebbia e nelle tue onde,
vedono tenera ineluttabile tristezza?
A un tavolo stile caffè francese,
in un bar illuminato da neon riflessi e cristalli,
ricordo e osservo, tra i chiaroscuri delle nubi,
sogni desideri certezze e i dubbi sovrapposti
disegnati dalle mani di una Dea ora lontana.
Novembre meraviglioso!
la sola idea di quello stupendo fiore multicolore
rende la mia gratitudine, per te, sterminata.
Buongiorno mia regina di tanti giorni,
buongiorno meraviglioso sogno!
Vaghi nei labirinti delle abitudini
di un presente feroce dove non ci sono più.
Avverti il mio pensiero? Non importa!
Continuerò a custodire il tuo sorriso,
non permetterò che varchi l’uscio dell’oblio.
Cessato il chiarore della pallida luna
nelle lande sterminate dei ricordi
tra le leggi e gli anfratti dello spirito,
immensi mutevoli profondi misteriosi,
affonderò ancora i talloni nel ventre
del mio evanescente destriero
all’infinito vagherò solito cavaliere sgangherato
fino alla luce vitale di un tuo sguardo.
Grazie novembre!
Addio mio triste e meraviglioso petalo.
Nessun commento:
Posta un commento