Enzo Montano, ''Desprinderea - Distacco''

 

Foto di Catalina Franco

 Enzo Montano, ''Desprinderea - Distacco''

Desprinderea se întâmplă mereu
la capăt de anotimp.
Frunza cea verde
primăvara flamură luminoasă
o vreme în dans
cu razele soarelui
devine preludiul de aur
al anotimpului rece.
Și vine iar timpul
nemiloaselor și dureroaselor
și punctualelor despărțiri.
Vine și cu noroaie
de-a lungul căilor toamnei
desprinderea.
Unde sfârși-vor arborii
ne vom găsi și noi iarna.

Creanga copacului mare
e o casă plăcută și sigură,
sigură-n ploi și furtună,
stâlp solid pentru mii de flamuri în vânt
adăpost pentru vrăbii și greieri,
după vremea frumoasă și bună,
când rând pe rând se duc foile
maiestuoasei coroane.

Ani buni ori doar câteva luni
ține anotimpul
dar vine și timpul
trădării
și despărțirii.
Nici urmă de frunză rămâne
pe ram
acuma sprijin
dantelei strălucitoare
de nea.

Ramură arbore
vor cunoaște alt anotimp
alte mii de frunze.
Iar frunza moartă
fi-va praf și pulbere,
amintire a zilelor
coborâte-n uitare
laolaltă cu un ușor
parfum de lămâi.

-traducere de Catalina Franco-
----------------------------------

Il distacco avviene sempre
alla fine di una stagione.
La foglia verde
Brillante vessillo della primavera
Un tempo in danza
con i riverberi del sole
diviene dorato preludio
della stagione fredda.
E il tempo arriva sempre
della separazione dolorosa
spietato e puntuale.
Il distacco ne fa fanghiglia
lungo i viali dell’autunno.
È lì che alla fine degli alberi
troveremo il nostro inverno.

Il ramo del grande albero
dimora sicura e confortevole
inattaccabile da piogge e temporali,
solida asta di milioni di bandiere al vento
riparo per cicale e passerotti,
dopo il tempo necessario all’ornamento,
ad una ad una espunge le foglie
della corona maestosa.

Dodici anni o pochi mesi
dura una stagione
ma il tempo arriva
e giunge anche il tradimento
e il distacco conseguente.
Nessuna foglia rimarrà
appesa al ramo
ormai sostegno
di ghiacciati merletti
luminescenti.

Il ramo e l’albero
avranno un’altra stagione
e milioni di altre foglie.
La foglia morta
è polvere di terra,
ricordo di giorni
accantonati nell’oblio
assieme a un lieve profumo di limoni.